Raspunsul specialistului:
Din punct de vedere al Codului muncii nu este interzisa incheierea unui contract individual de munca de catre o persoana in functia de director general care are si calitatea de administrator intr-o societate cu raspundere limitata. Numai in cazul unui SA acest cumul nu este permis.
Altfel spus, Codul muncii nu interzice cumulul contractului individual de munca pentru functia de director general cu un contract de mandat pentru functia de administrator societate comerciala intr-o societate cu raspundere limitata.
In ceea ce priveste Legea societatilor 31/1990 mentionam ca este interzis cumulul calitatii de director general la o societate pe actiuni cu un contract individual la aceeasi societate.
Potrivit art. 75 din Legea societatilor nr. 31/1990, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in actul constitutiv.
40 Modele de Regulament Intern
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Totodata, potrivit art. 71 din acelasi act normativ, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu il pot transmite decat daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres.
Administratorul este cel care reprezinta societatea in raporturile cu tertii, avand putere de gestiune interna a societatii, fiind astfel cel in drept sa semneaze actele care emana de la societate.
Ca atare, administratorul este el insusi un mandatar al societatii numai ca, mandatul administratorului are o natura duala, adica obligatiile din mandat se completeaza cu cele din lege, actul constitutiv al societatii si hotararile AGA, dupa caz.
Prin urmare, in conformitate cu aceste dispozitii legale si tinand cont de forma de organizare a societatii si de prevederile din actul constitutiv al societatii, apreciem ca administratorul poate detine si functia de director general intr-o societate cu raspundere limitata.
Raspuns oferit de Gabriela Dita, consilier juridic, pentru PortalCodulMuncii.ro!