Vicepresedintele Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de munca, crestere, investitii si competitivitate, a declarat, de Ziua industriei, eveniment anual lansat in 2017, si masa rotunda la nivel inalt a sectorului industrial: „Adoptand evolutiile tehnologice, transformand investitiile in cercetare in idei de afaceri inovatoare si promovand in continuare economia cu emisii scazute de dioxid de carbon si economia circulara, vom deschide calea catre o industrie inteligenta, inovatoare si durabila in Europa.”
Printre principalele elemente ale noii Strategii UE se numara:
- un pachet cuprinzator de consolidare a securitatii cibernetice in domeniul industrial, care prevede crearea unui centru european de cercetare si competente in materie de securitate cibernetica;
- propunere de regulament privind fluxul liber al datelor fara caracter personal, care va permite circulatia transfrontaliera a acestora;
- noua serie de masuri privind economia circulara, printre care o strategie pentru materialele plastice si imbunatatiri ale productiei si conversiei resurselor biologice regenerabile;
- serie de initiative care vizeaza modernizarea cadrului privind drepturile de proprietate intelectuala;
- initiativa de imbunatatire a modului de functionare a procedurilor de achizitii publice in UE;
- extinderea agendei pentru competente la noi sectoare-cheie ale industriei;
- strategie privind finantele sustenabile, care sa directioneze mai bine fluxurile de capital privat catre investitii mai sustenabile;
- initiative privind un program comercial echilibrat si progresist si un cadru european pentru examinarea investitiilor straine directe (prezentate deja);
- lista revizuita a materiilor prime critice, care sa contribuie la aprovizionari sigure, durabile si la preturi accesibile pentru industria prelucratoare din UE;
- noi propuneri pentru o mobilitate curata, competitiva si conectata.
Punerea in aplicare a acestei strategii cuprinzatoare reprezinta o responsabilitate comuna si va depinde de eforturile depuse de institutiile UE, de statele membre si de regiuni, de cooperarea dintre acestea si, mai ales, de rolul activ al actorilor din sectorul industrial.
Industria europeana este puternica si si-a pastrat o pozitie de lider pe pietele mondiale in multe sectoare. Industria reprezinta doua treimi din exporturile UE si asigura locuri de munca pentru 32 de milioane de persoane, 1,5 milioane din aceste locuri de munca fiind create incepand din 2013. Insa pentru a-si pastra si a-si consolida avantajul competitiv, UE trebuie sa faca eforturi de modernizare importante. De aceea, industria este in centrul prioritatilor politice ale Comisiei.
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Sursa: europa.eu