Pentru functia de consilier juridic au obligativitatea sa fie inscrisi in Colegiul Consilierilor Juridici? Ce conditii trebuie sa indeplineasca un consilier juridic? Poate fi consilier juridic un absolvent de drept fara experienta? Pentru o persoana care nu reprezinta in instanta si pentru o persoana fara experionta (fara sa fie inscrisi in Colegiul Consilierilor Juridice ) ce cod COR se poate folosi ?
Raspunsul specialistului:
Profesia de consilier juridic este reglementata de Legea nr. 514/2003, care stabileste ca acest tip de specialist este responsabil cu apararea drepturilor si intereselor legitime ale statului, ale autoritatilor publice centrale si locale, ale institutiilor publice si de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum si ale persoanelor juridice de drept privat, precum si de Statutul profesiei de consilier juridic.
Astfel, un consilier juridic asigura consultanta si reprezentarea entitatii in serviciul careia se afla sau a persoanei juridice cu care are raporturi de munca. Cu alte cuvinte, aceasta persoana apara zi de zi drepturile si interesele legitime ale acestora in raporturile pe care le au cu autoritatile publice, institutiile de orice natura, precum si cu orice persoana juridica sau fizica, fie ea de nationalitate romana sau straina.
Totodata, un consilier juridic avizeaza si contrasemneaza acte cu caracter juridic, in conditiile prevazute de lege si de regulamentele specifice fiecarei entitati.
Potrivit statutului profesiei, in exercitarea profesiei si in legatura cu aceasta, consilierul juridic este independent profesional si nu poate fi supus unor ingradiri sau presiuni, el fiind protejat de lege impotriva acestora.
Consilierul juridic poate sa fie numit in functie (functionar public ) sau angajat in munca (salariat), in conditiile legii.
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
Statutul profesiei de consilier juridic stabileste ca in activitatea sa, consilierul juridic asigura:
- consultanta, asistenta si reprezentarea autoritatii sau a institutiei publice ori a persoanei juridice in favoarea careia exercita profesia, apara drepturile si interesele legitime ale acestora in raporturile lor cu autoritatile publice, institutiile de orice natura, precum si cu orice persoana juridica sau fizica, romana ori straina;
- avizarea si contrasemnarea actelor cu caracter juridic in conditiile legii.
Conform art. 12 din Legea nr. 514/2003, la debutul exercitarii profesiei, consilierul juridic efectueaza obligatoriu un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, perioada in care are calitatea de consilier juridic stagiar. Conditiile efectuarii stagiului, asigurarea consilierului juridic indrumator, definitivarea si celelalte conditii din perioada stagiului sunt cele prevazute in legea pentru exercitarea profesiei de avocat si statutul profesional al acesteia, care se aplica in mod corespunzator.
Dupa cum se poate observa, legea nu instituie in mod expres obligativitatea inscrierii consilierului juridic intr-o asociatie profesionala.
Asadar, functia de consilier juridic se dobandeste in momentul in care o persoana ocupa prin numire sau incheierea unui contract individual de munca un post ce poarta aceasta denumire, pentru ocuparea caruia este necesara absolvirea unei facultati de drept si care are atributii juridice specifice, chiar si numai o parte din acestea (fara partea de reprezentare juridica in fata instantelor de judecata).
Pe cale de consecinta, in opinia noastra, o persoana poate fi consilier juridic avand codul COR 261103 la o persoana juridica de drept privat/institutie publica, fara a avea statutul de consilier juridic- membru al Colegiului Consilierilor Juridici, inscris in tabloul consilierilor juridici teritorial etc.
In aceasta ipoteza, respectiva persoana poate fi si proaspat absolvent al facultatii de drept si poate exercita atributiile ce intra in sarcina unui consilier juridic, in functie de necesitatile entitatii angajatoare.
Astfel, Legea nr. 514/2003 se refera la posibilitatea consilierilor juridici de a constitui asociatii profesionale in scopul apararii si promovarii intereselor lor profesionale si nu la constituirea unui corp profesional unic la nivel national.
Prin urmare, prevederile Statutului, act de nivel inferior, referitoare la organizarea corpului profesional al consilierilor juridici, la posibilitatea exercitarii profesiei numai de cei inscrisi in Tabloul profesional al consilierilor definitivi sau stagiar, precum si la obligativitatea inscrierii in profesia de consilier juridic pe baza unei cererei adresate colegiului apar ca fiind contrare legii, sens in care acestea nu pot fi considerate ca avand caracter obligatoriu. De altfel, profesia de consilier juridic nu este la acest moment reglementata ca o profesie liberala putand fi exercitata doar in temeiul unui raport de serviciu sau, dupa caz, de munca.
Raspuns oferit de Alexandra Nedelcu, Expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro