"Pentru 570.000 de salariati au fost depuse cereri pentru somajul tehnic pentru luna martie. Ne asteptam ca in luna mai pentru aprilie sa fie depuse cereri pentru aproximativ un milion de salariati. (...) In prezent, pentru 320.000 de salariati au ajuns banii inainte de Paste si saptamana aceasta sau cel mai tarziu la inceputul saptamanii viitoare vor fi toate platile facute. A depins foarte mult si cand s-au depus cererile", a precizat Picu, la Digi 24, citat de Agerpres.
Acesta a precizat ca Ministerul Muncii lucreaza in acest moment la mai multe masuri care se vor lua dupa ce se incheie perioada de somaj tehnic, respectiv dupa data de 15 mai.
"Ministerul Muncii impreuna cu Guvernul Romaniei lucreaza in acest moment la un set de masuri care se vor lua dupa somajul tehnic, dupa 15 mai, asta ar insemna ca pentru perioada 1-15 mai sa mai fie doua saptamani de somaj tehnic si de la 15 mai vor fi alte masuri. Inca se lucreaza, nu s-a decis exact care vor fi aceste masuri, dar intr-adevar ministerul si guvernul vor veni in ajutorul celor care vor reintra in campul muncii", a precizat Victor Picu, citat de aceeasi sursa.
Acesta a anuntat totodata ca masurile vor fi cunoscute cu exactitate incepand cu luna mai. La 22 aprilie, conform informatiilor publicate de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale (MMPS), 1.025.188 de contracte de munca erau suspendate de la declararea starii de urgenta, astfel: 327.092 in Industria prelucratoare, 188.634 in Comertul cu ridicata si cu amanuntul/repararea autovehiculelor si motocicletelor, iar 111.874 in Hoteluri si restaurante.
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Persoanele cu contracte de munca incetate nu beneficiaza de masura somajului tehnic acoperit de stat.