De asemenea, mai mult de jumatate dintre angajatii care lucreaza in sistem de telemunca in aceasta perioada considera ca s-au adaptat usor la munca de acasa, fiind deja obisnuiti cu tehnologia digitala.
De asemenea, din totalul celor care lucreaza de acasa (29%), mai mult de o treime (35%) sustin ca sunt mai productivi, in timp ce 17,5% considera ca se concentreaza mai usor deoarece nu mai exista alte intreruperi precum cele de la birou, arata datele sondajului BestJobs, citate de Agerpres.
10% dintre salariatii care lucreaza in prezent de acasa au precizat ca sunt mai putin stresati deoarece nu mai exista presiunea directa din partea sefilor. Doar 13% dintre cei care lucreaza in sistem telemunca au declarat ca sunt mai putin eficienti, in conditiile in care trebuie sa se ocupe si de treburi casnice sau sa aiba grija de copii.
Conform aceluiasi studio citat de Agerpres, cele trei provocar majore referitoare la indeplinirea sarcinilor de serviciu, pe care le intampina angajatii care lucreaza de acasa, sunt: lipsa unei comunicari eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa claritatii in ceea ce priveste sarcinile zilnice (11,82%) si comunicarea deficitara cu clientii (9,17%).
Privind instrumentele de comunicare pe care le folosesc in prezent, cei mai multi dintre angajati tin legatura cu managerul direct, cu restul echipei sau cu clientii prin conversatii telefonice (13,6%), prin mesagerie instant (Whatsapp, Messenger, Slack etc.) in proportie de 10,93%, dar si prin e-mail (9,7%) si apeluri video (Skype, Zoom etc.), in cazul a 6,53% dintre participanti.
Aproximativ o treime dintre angajati considera ca perioada de izolare va mai dura intre o luna si doua luni de zile, iar 20,8% au indicat intre doua si trei luni, conform aceleiasi surse. Doar 15,52% dintre acestia considera ca starea actuala s-ar putea prelungi chiar mai mult de trei luni, in vreme ce 22,57% dintre cei chestionati au spus ca nu pot estima cat timp va dura starea de urgenta.
"Aproape 70% dintre angajatii romani nu sunt deloc stresati sau doar putin stresati ca ar putea contracta coronavirusul in perioada imediat urmatoare, principalul motiv de stres fiind mai degraba incertitudinea si faptul ca nu stiu cat va dura aceasta perioada de izolare la domiciliu impusa de autoritati (49,21%). Cand vine vorba de starea emotionala a angajatilor nevoiti sa lucreze de acasa o perioada mai lunga de timp, cei mai multi dintre intervievati spun ca izolarea le induce o stare de singuratate si de anxietate (20,1%), dar si de stres (19,05%) si chiar de depresie (7,41%)", arata acelasi studiu.