Raspunsul specialistului:
Dispozitiile art. 122 alin. (1) din Codul muncii, care, dupa modificare prin Legea nr. 40/2011, au majorat termenul in care angajatorul poate efectua compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite, de la 60 de zile la 90 de zile, au caracterul de norma imperativa. Este de interes public nevoia de protectie a sanatatii salariatilor, care, preponderent, trebuie sa urmareasca refacerea capacitatii de munca, dupa efectuarea muncii suplimentare, iar nu castigul banesc.
Societatea nu incurajeaza in momentul de fata munca suplimentara, care nu este privita ca o sursa suplimentara de castig pentru salariat, ci ca o situatie exceptionala, al carei remediu trebuie sa fie o reparatie in natura. Asadar, norma legala, desi protejeaza interesele salariatului, care nu este pus sa astepte la nesfarsit clarificarea situatiei orelor suplimentare, il si obliga totusi sa accepte in primul rand odihna drept element compensatoriu al muncii suplimentare depuse, urmand ca banii sa fie doar o reparatie subsidiara, functionand in conditiile stabilite de textul legal mentionat.
Pe de alta parte, nici interesele angajatorului nu sunt neglijate, intrucat textul ii ofera un termen de gratie de 90 de zile incare trebuie sa clarifice problema orelor suplimentare.
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Avand in vedere calificarea pe care am facut-o – de norma imperativa – generata de nevoia protejarii unui interes public, nu se poate pune problema unei derogari de la textul legal mentionat anterior.
...mai multe studii de caz si raspunsuri ale specialistilor veti gasi in lucrarea "Timpul de munca si Programul de lucru: 81 de probleme sensibile create de recentele modificari ale Codului Muncii", detalii AICI >>>
