Raspunsul specialistului:
Potrivit art. 103 din Codul muncii republicat, salariatul cu fractiune de norma este salariatul al carui numar de ore normale de lucru, calculate saptamanal sau ca medie lunara, este inferior numarului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma intreaga comparabil. Asadar, in cazul salariatilor cu fractiune de norma, durata timpului de munca este inferioara duratei normale a timpului de munca a salariatilor angajati cu norma intreaga, respectiv inferioara duratei timpului de munca de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.
In afara elementelor care trebuie sa se regaseasca in contractul individual de munca prevazute la art. 17 alin. (3) din Codul muncii republicat, contractul individual de munca cu timp partial cuprinde, urmatoarele:
a) durata muncii si repartizarea programului de lucru;
b) conditiile in care se poate modifica programul de lucru;
c) interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor acestora.
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
In baza acestor prevederi cuprinse in cadrul art. 105 alin. (1) din Codul muncii republicat, contractul individual de munca cu timp partial va trebui sa cuprinda atat durata muncii, cat si repartizarea programului de lucru. Apreciem ca salariatul cu fractiune de norma poate desfasura activitate zilnic sau in anumite zile ale saptamanii sau ale lunii, cu respectarea prevederilor art. 103 din Codul muncii.
Potrivit art. 3 alin. (2) lit. g) din HG nr. 905/2011, durata timpului de munca si repartizarea acestuia in cazul contractelor individuale de munca cu timp partial se inregistreaza in Revisal. In sectiunea Contracte/Tip contract, se va completa astfel:
Tip contract – contract individual de munca,
Durata contract – netederminat
Tip norma – cu timp partial
Durata timp munca – cu timp partial
Repartizare timp munca – ore de zi
Tip interval repartizare – ore/saptamana
Timp munca – 4.
In Declaratia 112, raportarea salariatului se va realiza in mod obisnuit, in prezent nemaifiind aplicabile prevederile referitoare la stabilirea CAS si CASS in functie de salariul minim brut pe tara.
Raspuns oferit de Gabriela Dita, consilier juridic, pentru PortalCodulMuncii.ro