Triajul la intrarea intr-o incinta a institutiilor si autoritatilor publice, operatorilor economici si profesionistilor, pentru personalul angajat este instituit prin Ordinul nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativitatii purtarii mastii de protectie, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminarii cu virusul SARS-CoV-2 pe durata starii de alerta.
Daca se constata mentinerea unei temperaturi peste 37,3ºC sau/si prezenta altor simptome respiratorii, persoana este trimisa pentru consult la medicul de familie.
Daca persoana se incadreaza in definitia de caz suspect COVID-19, medicul de familie ii va recomanda testarea.
Daca un salariat a fost in contact cu o persoana testata pozitiv va ramane in carantina. Daca in aceasta perioada va prezenta simptomatologie specifica infectarii cu coronavirusul SARS CoV – 2 va apela, prin 112, Directia de Sanatate Publica (DSP care va decide testarea si masurile care se impun.
In cazul unui lucrator confirmat cu COVID – 19, angajatorul are obligatia sa informeze Directia de Sanatate Publica pe raza careia isi desfasoara activitatea, in vederea demararii procedurilor pentru efectuarea anchetei epidemiologice.
De asemenea, angajatorul are obligatia sa informeze lucratorii cu privire la procedura de acordare a concediului medical in caz de carantina si izolare la domiciliu.
Pentru perioada izolarii si carantinarii persoanele supuse acestor masuri beneficiaza de concediu medical potrivit prevederilor legale in vigoare.
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Portal Codul Muncii
Certificatul de concediu medical pentru carantina se elibereaza de medicul curant, pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale directiilor de sanatate publica.
In legislatia din Romania exista numeroase acte normative, atat cu caracter general, cat si cu caracter special, ce prevad obligatii in sarcina angajatorilor cu privire la protectia sanatatii angajatilor.
Printre cele mai importante dispozitii din acest domeniu se regasesc cele prevazute in Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca. Astfel, angajatorul are obligatia generala de a asigura supravegherea corespunzatoare a sanatatii lucratorilor in functie de riscurile privind sanatatea si securitatea in munca.
In acelasi sens, HG nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor instituie o serie de reguli pe care angajatorii trebuie sa le respecte pentru supravegherea sanatatii lucratorilor lor.
Astfel, angajatorul trebuie sa efectueze examene medicale periodice, in vederea depistarii bolilor care constituie risc pentru viata si sanatatea celorlalti lucratori la acelasi loc de munca, precum si a bolilor care constituie risc pentru securitatea unitatii, pentru calitatea produselor sau pentru populatia cu care lucratorul vine in contact prin natura activitatii sale.
Angajatorii sunt obligati sa asigure fondurile si conditiile efectuarii tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sanatatii lucratorilor, acestia nefiind implicati in niciun fel in costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.
In concluzie, in situatia in care un angajator solicita efectuarea testarii tuturor salariatilor, chiar daca acestia nu sunt in categoria persoanelor suspecte de a fi contaminate, trebuie sa asigure fonduri financiare.
Raspuns oferit de specialistii PortalSSM.ro >>