ATENTIE!
In perioada detasarii contractul individual de munca este suspendat in baza art. 52 alin.(1) lit. d) din Codul muncii.
"Un salariat cu 4h/zi este detasat la o alta unitate pe o perioada de sase luni. Inainte cu o zi de expirare (12.10.2021) detasare se primeste o adresa de prelungire pentru inca trei luni. Se emit decizia si notificarea catre salariat insa se observa in adresa primita de la beneficiarul detasarii ca se face referire si la o decizie din 26.06.21 privind modificarea programului la 8 ore in perioada 01.07-15.10.2021. Cum corectam aceasta situatie in Revisal si cum inregistram prelungirea detasarii in conditiile de 8 ore?"
Raspunsul specialistilor Rentrop & Straton:
Conform art. 49 alin. (6) din Codul muncii, in cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de muncainceteaza de drept.
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
In perioada detasarii contractul individual de munca este suspendat in baza art. 52 alin.(1) lit. d) din Codul muncii. Astfel, contractul individual de munca nu poate fi modificat in perioada detasarii. Durata muncii este un element al contractului individual de munca care poate fi modificat doar cu acordul salariatului si doar de angajatorul care a incheiat contract individual de munca cu salariatul insa nu in perioada detasarii.
Durata muncii nu poate fi modificata!
Angajatorul la care salariatul a fost detasat nu poate sa modifice durata muncii salariatului detasat. Acest angajator nu poate emite decizii prin care sa modifice durata muncii. Nu este vorba de modificarea programului ci de modificarea duratei muncii. Intrucat modificarea duratei muncii a fost facuta cu nerespectarea dispozitiilor legale, cu alte cuvinte in mod nelegal, nu exista o solutie legala pentru inregistrarea in Revisal in mod retroactiv.
Cata vreme salariatul este detasat, nu se poate modifica durata muncii. Dupa incetarea detasarii se poate face modificarea prin act aditional.
Un raspuns oferit de specialistii de la PortalCodulMuncii >>>