Raspunsul specialistului:
Munca suplimentara este munca prestata de luni pana vineri peste programul normal de lucru. Munca in zi de repaus saptamanal nu este munca suplimentara ci munca prestata in zi de weekend.
Conform art. 137 alin. (1) din Codul muncii, republicat, repausul saptamanal este de 48 de ore consecutive, de regula sambata si duminica.
Asadar, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru salariatii au dreptul la acordarea in natura a repausului saptamanal in doua zile consecutive din cadrul saptamanii.
In doua situatii prevazute de art. 137 alin. (2) din Codul muncii, republicat, repausul saptamanal se poate acorda in alte zile decat sambata si duminica:
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Medicina muncii un aliat al angajatorului
a) in cazul in care ar prejudicia interesul public;
b) in cazul in care ar prejudicia desfasurarea normala a activitatii.
In aceste situatii repausul saptamanal poate fi acordat in alte zile consecutive decat sambata si duminica si precizate in contractul colectiv de munca sau in regulamentul intern, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin. (2) din Codul muncii, republicat. In cazul in care angajatorul nu poate acorda repausul saptamanal in zilele de sambata si duminica atunci, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin. (3) din Codul muncii, republicat, salariatii vor beneficia pe langa doua zile libere de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
In cazul in care unitatea nu are un contract colectiv de munca sporul de x% apreciem ca este stabilit prin contractul individual de munca iar modalitatea de acordare trebuie reglementata in Regulamentul intern.
Asadar, angajatorul va reglementa in Regulamentul intern modalitatea de acordare a zilelor de repaus saptamanal cand anumiti salariati lucreaza in zilele de sambata si/sau duminica.
Repausul saptamanal se acorda intotdeauna in natura in cadrul unei saptamani de lucru.
Sporurile acordate salariatilor pot fi legale sau contractuale. Sporurile legale sunt cele prevazute de lege iar cele contractuale sunt prevazute de contractul colectiv de munca sau de contractul individual de munca.
In cazul sporului pentru munca in zile de repaus saptamanal, legea prevede doar obligatia acordarii lui in situatiile in care repausul saptamanal nu se acorda in zilele de sambata si duminica lasand cuantumul acestuia la latitudinea celor doua parti ale raportului de munca.
Rezulta ca sporul pentru munca in zilele de repaus saptamanal se stabileste prin contractul individual sau colectiv de munca.
Asadar, munca prestata in zilele de sambata sau duminica este munca prestata in zilele de repaus saptamanal pentru care salariatul beneficiaza de liber in alte doua zile consecutive si de un spor la salariu astfel cum acesta este reglementat in contractul de munca.
Munca prestata in zile de repaus saptamanal nu este munca suplimentara si salariatul nu are cum sa inregistreze munca suplimentara in luna in care a lucrat intr-o zi de sambata deoarece angajatorul are obligatia sa ii acorde alte doua zile libere consecutive saptamanal.
Totodata, daca angajatorul nu a respectat repausul saptamanal intr-o saptamana, in saptamana urmatoare va acorda 4 zile libere si sporul aferent timpului lucrat in zile de repaus saptamanal. Astfel, conform art. 137 alin. (4) din Codul muncii in situatia in care repausul saptamanal nu se acorda saptamanal, poate fi acordat cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendatistice, insa in acest caz este necesara autorizarea inspectoratului teritorial de munca precum si acordul sindicatului sau al reprezentantilor salariatilor iar sporul este de 150%.
In concluzie, indeferent de organizarea timpului de lucru salariatii beneficiaza de repaus saptamanal de regula sambata si duminica. In cazul in care repausul saptamanal se acorda in alte zile decat sambata si duminica, salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
2. Legiuitorul a stabilit numai obligatia de a acorda un spor pentru situatia in care repausul saptamanal se acorda in alte zile decat sambata si duminica lasand partilor libertate deplina in stabilirea cuantumului si a conditiilor acordarii acestuia prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
Prin urmare, nerespectarea repausului saptamanal in zilele de sambata si duminica necesita acordarea unui spor la salariu pentru munca in weekend.
Legiuitorul nu a impus nicio conditie in acordarea sporului pentru repausul saptamanal in alte zile decat sambata si duminica ci doar a prevazut ca trebuie negociat, Cuantumul, modalitatea de calcul si orice alta conditie ce tine de sporul de repaus saptamanal trebuie sa fie negociate cu salariatul si mentionate in contractul individual de munca.
Daca odata pe luna salariatul lucreaza in zilele de repaus saptamanal, se va acorda sporul pentru munca in weekend pentru nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la acordarea sporului in zilele de sambata si duminica. Acordarea sporului se inregistreaza atat in contractul de munca cat si in Revisal asa cum s-a stabilit, in suma fixa, sau procent si va fi acordat atunci cand salariatului nu i se respecta repausul saptamanal in zilele de sambata si duminica ci in alte zile stabilite de cele doua parti contractante.
Raspuns oferit de Alexandra Nedelcu, Expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro >>