- sa se incheie un act aditional la contractul individual de munca pentru modificarea functiei si mentionarea perioadei de proba (cu acordul salariatului); - modific salariul corespunzator functiei de conducere sau ii pastrez acelasi salariu si dupa perioada de proba, in cazul in care salariatul corespunde functiei de conducere, printr-un alt AA, modific salariul?"
Raspunsul specialistului:
Cu privire la cazul prezentat, in opinia noastra, modul de abordare este corect, cu o singura observatie referitoare la momentul modificarii salariului.
Salariul persoanei promovate in functia de conducere se modifica la nivel de functie de conducere de la data la care este numita in functia de conducere si i se modifica raportul de munca.
Astfel, in perioada de proba (maxim 120 de zile calendaristice), salariatul in cauza primeste remuneratia aferenta functiei de conducere, deoarece chiar exercita efectiv atributiile functiei de conducere si astfel va fi retribuita corespunzator.
Daca, dupa expirarea perioadei de proba, salariatul corespunde isi produce in continuare efectele actul aditional prin care a fost numit pe functia de conducere si remunerat conform acesteia.

Legis Plus Legislatia Muncii

Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic

Protectia datelor personale la locul de munca Ghid practic de implementare
Un raspuns oferit de catre expertii de la PortalCodulMuncii, in august 2023. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si resurse umane.