Studiul EY realizat la sfarsitul anului 2015 in randul liderilor de companii si a membrilor din echipa executiva dezvaluie informatii importante cu privire atat la modul in care directorii romani percep canalele de social media, cat si la modul in care este perceputa prezenta acestora in mediul online.
Astfel, in ceea ce priveste prezenta liderilor de companii din Romania in mediul online, peste jumatate dintre acestia sunt prezenti pe retelele de socializare. 67% dintre liderii de companii prefera LinkedIn, 61% opteaza pentru Facebook si doar 16% au ales Twitter.
Referitor la frecventa postarilor online ale CEO-ului, peste 40% dintre participantii la studiu au declarat ca aceasta este redusa (o data la cateva luni) si doar 29% au declarat ca CEO-ul posteaza saptamanal.
Credibilitatea in mediul online reprezinta un element esential pentru activitatea CEO-ului si a brandului respectiv. Rezultatele studiului arata faptul ca doar comentariile CEO-ului citate de media online sunt percepute ca fiind credibile (38%), in raport cu postarile acestuia pe retelele de socializare (14%). De incredere se bucura si continutul postat de CEO direct pe website-ul companiei (35%).
Acelasi lucru este valabil in cazul profilului social al CEO-ului. Mai mult de 60% dintre respondenti considera ca presa online are rolul determinant in conturarea profilului social, in raport cu postarile de pe retelele de socializare (47%).
In Romania, liderii de business continua sa isi administreze singuri conturile sociale. Postarile acestora reprezinta, in mod predominant, informatii specifice industriei in care activeaza. Aproape jumatate dintre respondenti au declarat ca postarile CEO-ului fac referire doar la compania respectiva, si doar 33% au remarcat postari legate de leadership.
"Romania este o tara care are o cultura de leadership ce poarta inca amprenta tranzitiei. Rezistenta la genul de transparenta si deschidere pe care il implica digitalizarea si retelele de socializare este vizibila mai ales in randurile liderilor de companii care au petrecut primii ani de formare profesionala in economia centralizata" a declarat Elena Badea, director de marketing EY Romania.
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Medicina muncii un aliat al angajatorului
Schimbarile in aceasta directie sunt, insa, inevitabile. In urmatorii ani, se astimeaza o crestere semnificativa a prezentei in mediul online a liderilor de companii, precum si o mai mare transparenta in comunicarea cu clientii.
Sursa: Eyromania.ro