Prin absolvent al unei institutii de invatamant se intelege persoana care a obtinut o diploma sau un certificat de studii, in conditiile legii, in una dintre institutiile de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii.
In cazul angajarii de absolventi din randul persoanelor cu handicap, suma este platita pe o perioada de 18 luni. Incadrarea in grad de handicap se dovedeste cu certificat eliberat de comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap.
Pentru acordarea acestor sume, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
a) la data absolvirii studiilor, absolventii nu aveau raporturi de munca sau de serviciu;
b) absolventii de invatamant superior au promovat examenul de licenta sau de diploma;
c) in termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor, angajatorul incheie cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, o conventie.
Termenul de 12 luni se calculeaza de la data de intai a lunii urmatoare celei inscrise in diploma sau, dupa caz, in certificatul de studii eliberat de catre institutia de invatamant, daca in cuprinsul acestora nu se specifica, in mod expres, o anumita data de absolvire. Termenul de 12 luni este un termen de decadere. Daca in termen de 12 luni nu se incheie conventia, angajatorul nu mai poate beneficia de subventia de 900 de lei;
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Noua lege a pensiilor Ghid practic
d) absolventii sunt incadrati in munca pe perioada nedeterminata numai pe posture vacante.
Nu sunt considerate posturi vacante posturile care au fost reinfiintate dupa mai putin de 6 luni de la data incetarii raporturilor de munca sau de serviciu pe motivul reducerii personalului.
Suma lunara se acorda angajatorilor proportional cu timpul efectiv lucrat de absolventi in luna respectiva.
e) angajatorii depun:
– formularul 112 pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care au fost platite veniturile sala riale;
– un tabel nominal la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, insotit de extras in copie certificata de angajator pentru conformitate cu originalul dupa pontaj si dupa statul de plata.
Angajatorul nu va beneficia de suma de 900 lei in luna in care:
– nu depune formularul 112 si tabelul cu numele absolventilor pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile salariale;
– depune formularul 112 altfel decat potrivit prevederilor legale sau cu date eronate.
Totusi, daca formularul este corectat si depus pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile salariale, angajatorul va beneficia de suma de 900 lei.
Daca se depune declaratia rectificativa a formularului 112 dupa data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile salariale, subventia nu mai este platita in luna respectiva.
Mai multe cazuri practice si informatii utile pe PortalResurseUmane >>>