Dovada instruirii salariatilor la acest moment este testarea semnata in format electronic si arhivata de catre fiecare conducator al locului de munca pentru echipa sa, precum si emailul transmis cu toate materialele de instruire.
Raspunsul specialistului:
Intr-adevar, legislatia in domeniul securitatii si sanatatii in munca si in special Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare sunt depasite de evolutia tehnologica si de noile modalitati de organizare a muncii (telemunca si munca la domiciliu).
Situatia este valabila si in situatia in care societatea foloseste dispersia teritoriala a salariatilor utilizand aplicatii informatice de comunicare cu acestia (agenti de vanzari, soferi care desfasoara operatiuni de transport intracomunitare pe perioade lungi etc.).
Inspectia Muncii a sesizat aceste aspecte si a facut propuneri pentru modificarea actelor normative in sensul de a se implementa si alte modalitati de efectuare a instruirilor prin intermediul testarilor online, disponibile pe platforme e-learning dedicate, dar, deocamdata, fara ecou.
Actualmente, art. 81 din Normele metodologice precizeaza ca rezultatul instruirii lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca se consemneaza, in mod obligatoriu, in fisa de instruire individuala. Dupa efectuarea instruirii, fisa de instruire individuala se semneaza de catre lucratorul instruit si de catre persoanele care au efectuat si au verificat instruirea.
Medicina muncii un aliat al angajatorului
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Totusi, in conformitate cu art. 20 din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului.
In acest sens, se poate demonstra, in contestarea unei eventuale amenzi primite din partea vreunui inspector de munca zelos, ca sunt ca si dovezi de efectuare a instruirii salariatilor, testarea semnata in format electronic si arhivata de catre fiecare conducator al locului de munca pentru echipa sa, precum si emailul transmis cu toate materialele de instruire.
Ca si recomandare, pentru perioada pandemiei sunt suficiente arhivarea materialelor de instruire si a testarilor de catre fiecare conducator de loc de munca (sef ierarhic superior), consemnarea materialului de instruire transmis prin mail, in fisele de instruire individuala, urmand ca acestea sa fie semnate la intoarcerea salariatilor la locurile de munca organizate de angajator.
Raspuns oferit de specialistii PortalSSM.ro >>
Pentru consultanta specializata si spete similare va recomandam PortalSSM.ro >>