Fenomenul este intalnit atat in firmele de stat (sau in institutiile publice), cat si in firmele private, si foarte multi il considera un fenomen rau, nociv, deranjant si specific poporului roman. Lucru care nu este deloc adevarat - nepotismul nu e specific poporului roman. Iar in unele circumstante nici macar nu este un lucru rau.
Sa detaliem putin lucrurile.
Ideea e ca nepotismul trebuie nuantat. In cazul institutiilor publice si al firmelor de stat, treaba e clara: acolo nepotismul e nepotism curat, pentru ca, din moment ce salariile se platesc din banii de la buget, nimeni nu este nevoit sa-si puna prea serios problema utilitatii reale a noului angajat.
In consecinta, angajarea cuiva la stat nu este privita ca un pas necesar spre o eficienta mai mare a organizatiei, ci mai mult ca o favoare facuta unei rude sau unui angajat deja existent care a pus o vorba buna pentru respectivul. Iar procedura e una tip: se organizeaza repede un concurs, se formeaza o comisie de examinare prietenoasa si, gata, lucrurile sunt rezolvate.
Dar cum se explica insa nepotismul in cazul companiilor private, unde grija pentru fiecare ban cheltuit este cu totul alta? De ce sa preferi, ca patron, sa ii platesti un salariu unei rude apropiate sau unei “pile” ale carei competente, in cazul fericit ca exista, nu sunt chiar cele de care ai nevoie?
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Ghid practic privind munca desfasurata de cetatenii non-UE pe teritoriul Romaniei
Ei bine, explicatia consta in faptul ca, in cazul firmelor private, nepotismul nu e chiar nepotism.
E-adevarat, exista si situatiile clare in care in organigrama isi fac loc bine-mersi cumnatul sefului sau fata/baiatul celui mai bun prieten al sau din copilarie (adica oameni care trebuie nu numai tolerati de restul angajatilor, ci si tratati cu o anumita prudenta), dar la fel de adevarat este ca in multe alte cazuri nepotismul inseamna de fapt recomandări.
Concret, daca se iveste un post liber in firma, e perfect logic ca seful sau managerul HR sa ii intrebe mai intai pe angajatii deja existenti daca stiu pe cineva potrivit pentru postul in cauza. Si spunem ca treaba asta e logica deoarece recomandarile sosite astfel sunt foarte valoroase, din doua motive:
1) angajatii cunosc in general filosofia firmei si sunt in masura sa identifice, in cercul cunostintelor lor, candidatii cu cele mai mari sanse de a fi angajati;
2) aceste recomandari sunt bine cantarite de cei care le fac pentru ca, in cazul in care propun pe cineva nepotrivit, reputatia lor in firma poate fi compromisa.
Nepotismul de genul celui descris mai sus este foarte eficient pentru angajatori si de-aceea multi manageri aplica asa-numitul „referral program”, care inseamna ca atunci cand o persoana este angajata datorita semnalarii ei de catre un angajat deja existent, acel angajat isi adjudeca un premiu in bani (astfel, multe firme si-au transformat lucratorii in vanatori de creiere).
Angajatorii romani prefera asadar, de multe ori, sa-si aduca in companie oameni despre care stiu cate ceva dinainte. Este o strategie de recrutare care poate ca nu masoara in mod corect si obiectiv competentele complexe ale candidatilor, ci doar o parte din ele, dar care are avantajul ca da o doza de siguranta privind persoana angajata.
In plus, daca sunt angajate rude apropiate in posturi-cheie, nepotismul devine totodata si o modalitate mai usoara de a tine lucrurile sub control.
