Astfel, la solicitarea scrisa a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorii sunt obligati sa ii elibereze acestuia un extras din registru, datat si certificat pentru conformitate, sau o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca si in specialitate, astfel cum rezulta din registru si din dosarul personal, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.
Modificari incluse in adeverinta de vechime in munca
Pe cale de consecinta, in situatia in care actele aditionale aduc modificari sau prezinta relevanta cu privire la vreunul dintre elementele mentionate de lege, respectiv durata activitatii, salariul sau vechimea in munca si in specialitate (care se calculeaza proportional cu timpul efectiv lucrat), apreciem ca acestea trebuie sa fie evidentiate in cuprinsul adeverintei. Asadar, nu doar modificarea salariului prezinta importanta din perspectiva adeverintei de vechime, ci oricare dintre aspectele prevazute expres de lege.
Desi nu este reglementat legal un model de adeverinta care sa ateste vechimea in munca, tinand cont si de elementele furnizate in extrasul din REVISAL, in practica s-a conturat opinia conform careia toate modificarile survenite asupra CIM, in special cele care pot afecta elementele mentionate de lege, trebuie inscrise corespunzator in adeverinta de vechime emisa de angajator. Click aici pentru model!
Raspuns oferit de Alexandra Nedelcu, Expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro >>
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari