Raspunsul specialistului:
In situatia unui concediu medical in perioada in care contractul individual de munca este suspendat dintr-o alta cauza, apreciem ca daca conditia stagiului de cotizare este indeplinita, se va acorda concediu medical.
Dat fiind faptul ca, concediului medical este un drept de asigurari sociale de sanatate, credem ca acest concediu si indemnizatia aferenta vor fi acordate salariatului si in ipoteza in care contractul individual de munca este suspendat din alt temei legal.
Mai mult, OUG 158/2005 prevede in art. 16 alin. (1) ca asiguratii a caror incapacitate temporara de munca a survenit in timpul concediului de odihna sau al concediului fara plata beneficiaza de indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, concediul de odihna sau fara plata fiind intrerupt, urmand ca zilele neefectuate sa fie reprogramate.
Astfel, daca incapacitatea temporara de munca intrerupe un concediu fara plata (o alta cauza de suspendare a CIM) nu ar exista motive ca suspendarea CIM pentru reducerea saptamanii de lucru sa nu fie intrerupta.
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
250 Modele Fise de Post
Conform art. 10 alin. (8) din OUG 158/2005 din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate in zile calendaristice, se platesc zilele lucratoare.
Totodata, la stabilirea numarului de zile ce urmeaza a fi platite se au in vedere prevederile legale cu privire la zilele de sarbatoare declarate nelucratoare, precum si cele referitoare la stabilirea programului de lucru, prevazute prin contractele colective de munca.
In consecinta, salariatului aflat in concediu medical, toata luna mai, i se va acorda indemnizatia pentru concediu medical pentru 20 de zile lucratoare.
Raspuns oferit de Gabriela Dita, consilier juridic, pentru PortalCodulMuncii.ro