Teoretic, grila de salarii ar putea fi facuta publica. S-ar dovedi astfel ca firma nu are nimic de ascuns, ca oamenii de pe pozitii similare sunt platiti cu salarii similare, fara evaluari arbitrare si favoritisme, si ca exista un sistem limpede si corect de management al performantelor.
Apoi, cunoscand grila de salarii, angajatii si-ar putea crea un orizont realist privind cariera lor si ar sti exact la ce sa se astepte daca ar tinti o pozitie mai inalta in interiorul organizatiei - lucru care poate fi foarte motivant pentru ei. Plus ca astfel s-ar elimina si intrebarile frustrante care apar imediat dupa angajare ("Oare acesta era salariul maxim pe care puteam sa-l obtin?") sau cele de pe parcurs ("Nu mi s-a marit salariul de 3 ani. Nu cumva celorlati li s-a marit?").
Chiar daca pastram acest scenariu in minte, e bine sa gandim realist. Poate la un moment dat va trebui sa faci o recomandare in acest sens catre superiorii companiei tale, asa ca cel mai bine este sa fii informat/a.
Oamenii sunt fiinte complicate si, in cele mai multe cazuri, greu de anticipat. Din acest simplu motiv, transparenta salariilor ar fi o eroare. Degeaba ar explica angajatorul ca salariile se stabilesc in functie de nivelul performantei si de valoarea postului in economia organizatiei. Degeaba ar arata el ca joburile nu sunt chiar identice, ca unele specializari se gasesc greu pe piata muncii, ca angajatii cu salarii mici primesc anumite compensatii pe care angajatii cu salarii mai mari nu le primesc...
Angajatorul s-ar trezi prins pur si simplu prins intr-o increngatura de frustrari si nemultumiri, in care multi l-ar acuza ca nu e obiectiv atunci cand evalueaza performantele si ca ierarhia pe care a stabilit-o e complet arbitrara, imposibil de inteles si de acceptat. Iar rezultatele ar fi plecari din firma, presiuni la negocierile periodice ale salariilor si, desigur, un grad scazut de productivitate.
Oamenii nu s-ar mai agita pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu. Si-ar adapta nivelul de munca la nivelul salariului, in sensul ca ar incepe sa munceasca mai putin, si asta fara sa se simta vinovati, deoarece ar considera normal ca responsabilitatea pentru rezultatele slabe ale firmei sa le revina strict colegilor cu salarii mari. Sau, alta posibilitate, ar prinde curaj si ar veni la angajator cu cereri de marire de salariu, gandindu-se ca nu au nimic de pierdut si ca, in caz ca nu obtin acele mariri, oricum nu vor mai face prea multi purici prin firma.
Lucrurile spuse mai sus chiar au fost verificate in practica, printr-un studiu realizat de publicatia Wall Street Journal, care a analizat ce s-a intamplat in urma cu cativa ani la Universitatea din California. Atunci, urmare a unei schimbari legislative, salariile angajatilor au fost publicate pe site-ul institutiei, rezultatul fiind limpede si instantaneu: satisfactia la locul de munca a scazut drastic in cazul celor care erau platiti sub media salariala din departamentul lor, multi declarand ca isi cauta deja un alt serviciu.
Legis Plus Legislatia Muncii
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Confidentialitatea salariilor este, asadar, o politica obligatorie pentru angajatori. De cele mai multe ori, acestia o pun in practica incluzand paragrafe legate de confidentialitatea salariilor in contractele individuale de munca, in cele colective, ba chiar si in regulamentul intern al firmei. Cu rezultate nu foarte bune intotdeauna, dat fiind ca angajatii vorbesc uneori destul de deschis intre ei despre salarii, prime, bonusuri.
Doar ca una inseamna informatiile aflate la o cafea si care pot fi cosmetizate (cei cu salarii mari oricum nu prea se baga la astfel de discutii) si alta sunt informatiile oficiale, sigure, comunicate de conducere.
