Astfel, avand in vedere ca, in perioada urmatoare, pe teritoriul Romaniei sunt prognozate temperaturi ridicate extreme, Inspectia Muncii va intensifica controalele la angajatori, in care, suplimentar tematicii propuse, va urmari modul de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca.
„Prin temperaturi extreme ridicate se intelege temperaturi exterioare ale aerului care depasesc +37°C sau, corelate cu conditii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de temperatura-umiditate ITU < 80 unitati)”, se arata in acelasi comunicat.
Pentru prevenirea unor imbolnaviri profesionale determinate de lucrul in conditii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie sa ia urmatoarele masuri:
- asigurarea examenului medical la angajare si a controlului medical periodic, urmarind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scazute;
- asigurarea primului ajutor si a transportului la cea mai apropiata unitate sanitara a persoanelor afectate;
- trecerea, dupa posibilitati, in alte locuri de munca sau reducerea programului de munca pentru persoanele cu afectiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme.
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Potrivit Inspectiei Muncii, angajatorii care nu pot asigura conditiile mentionate in O.U.G. nr. 99/2000, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai lucratorilor, vor respecta masurile dispuse (reducerea programului de lucru, esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru etc.) in conformitate cu art. 6 din acelasi act normativ.
”Pe tot parcursul verii, vom intensifica actiunile de control in sectoarele economice in care se lucreaza in aer liber sau in spatii deschise si in care se desfasoara activitati care presupun efort fizic intens. Vom verifica respectarea prevederilor O.U.G nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca.
Angajatorii sunt obligati sa asigure conditii minime pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor, cum ar fi: reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice, asigurarea apei minerale, asigurarea ventilatiei la locul de munca, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus si alternarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea echipamentului individual de protectie, reducerea duratei zilei de munca sau esalonarea zilei de lucru pe doua perioade.” - Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.