Casa de pensii nu vrea sa inregistreaza dosarele, pentru ca ambii angajati in Ianuarie aveau salariu de incadrare 3000 lei brut si aveau cei 200 lei scutiti de taxe iar d-na spune ca, cei 200 de lei trebuie inclusi in calcul indemnizatie concediu medical si pana nu facem rectificativa cu cei 200 de lei inclusi nu poate sa inregistreze dosarele, conform legii 346/2002 art.19 ,baza 227/2015. In baza de calcul a indemnizatiei concediului medical, noi nu am luat in considerare cei 200 de lei , intrucat asupra sumei de 200 lei nu se calculeaza CAM , conform OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale: "(1) Pentru persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) lit. A si B, baza de calcul al indemnizatiilor prevazute la art. 2 se determina ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar, pe baza carora se calculeaza contributia asiguratorie pentru munca. " Oare am procedat bine sau trebuie sa facem rectificative si sa includem cei 200 de lei fara taxe in calculul indemnizatiei de concediu medical?"
Raspunsul specialistului:
Baza de calcul al indemnizatiei medicale pentru accident de munca se determina potrivit art. 19 din Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale astfel:
a) ca medie a castigurilor brute definite conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, realizate lunar de catre asigurat, din salarii sau venituri asimilate salariilor, in ultimele 6 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical.
- in cazul in care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul al indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, pentru reducerea timpului de munca sau pentru trecerea temporara in alt loc de munca o constituie media castigurilor brute realizate lunar de catre asigurat din salarii sau venituri asimilate salariilor.
- in cazul in care stagiul de cotizare este mai mic de o luna, baza de calcul a indemnizatiilor o constituie castigul lunar brut realizat de asigurat in prima luna de activitate.
40 Modele de Regulament Intern
Legis Plus Legislatia Muncii
Procedura completa la angajare Caiet de lucru pentru angajatori si manageri de HR
Conform Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal:
Venitul brut lunar din salarii reprezinta totalitatea veniturilor realizate intr-o luna conform art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal de o persoana fizica, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.
Astfel, in cazul indemnizatiilor medicale pentru accident de munca nu se mentioneaza ca veniturile care se iau in calcul la stabilirea indemnizatiei sunt cele asupra carora s-a calculat CAM (asa cum se mentioneaza in cazul indemnizatiilor calculate conform OUG 158/2005). Mai mult, se mentioneaza ca baza de calcul, suma castigurilor brute.
De aceea exista aceasta interpretare a casei de pensii. Prin urmare, trebuie sa depuneti declaratii rectificative si sa includeti suma de 200 lei in baza de calcul a indemnizatiei medicale.
Un raspuns oferit de catre PortalCodulMuncii, in noiembrie 2023. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si resurse umane.