Orange Romania, in calitate de angajator, ar putea fi obligat sa plateasca daune morale in valoare de 45.000 de lei unui fost angajat. Radu Teodor Popescu a dat in judecata Orange Romania pentru hartuire morala, dosarul fiind inregistrat la Tribunalul Bucuresti, pe 4 ianuarie 2016.
Instanta a dat castig de cauza fostului angajat, obligand angajatorului la plata unei despagubiri in valoare de 45.000 de lei. Decizia nu este definitiva.
Radu Teodor Popescu a declarat, potrivit News.ro, ca a fost hartuit in nenumarate randuri de catre angajator, inclusiv amenintat cu cercetarea disciplinara pentru neprezentarea certificatului de concediu medical.
Avocatul acestuia, Costel Galca, a afirmat ca "In esenta, clientul meu a fost tras pe linie moarta la locul de munca. Ma bucur ca pentru prima data in Romania s-a dovedit existenta hartuirii morale la locul de munca. Decizia de astazi ne spune ca angajatorul nu are voie sa isi bata joc de un angajat. La locul de munca nu se vine ca la razboi".
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Portal Codul Muncii
Reprezentantii Orange au declarat, pentru News.ro, ca "Orange Romania respecta legislatia in vigoare si are principii etice solide, care stau la baza relatiei cu angajatii companiei. In cazul domnului Popescu, am luat act de hotararea pronuntata in prima instanta de catre Tribunalul Bucuresti. Vom folosi caile de atac prevazute de lege impotriva acestei hotarari".
In conditiile in care hartuirea morala sau psihologica la locul de munca poate avea consecinte deosebit de grave, astfel de acuzatii trebuie tratate cu cea mai mare seriozitate. In eventualitatea in care fostul angajat va obtine castig de cauza, se va stabili un precedent, in spatiul romanesc, in ceea ce priveste hartuirea morala la locul de munca.